sâmbătă, 24 mai 2008

Limita


E liniste. Dar nu e linistea mea, e a lor, e a cui vrei Tu…

Linistea mea urla. Linistea mea macina gand. Linistea mea curege lacrimi. Sticlele goale le umplu cu plans, plansul mi-l umplu cu ultimul gat scurs din sticla asta calda. Putea sa fie rece... Alcoolul asta ar fi fost poate, o idée mai placut, insa, placerea de a-l bea am pierdut-o de ceva vreme. Il beau sa ma storc. Sticla, o golesc sa sparg visul. Multi nu inteleg… Nu cer asta, cum niciodata nu am cerut nimic. Traim in viteza. Nu mai exista rabdare sa sarutam pamant. Rostim in fuga un “Domne’ajuta…”, si ne vedem de drum. Dumnezeu… sa-l ajute pe cel ce n-are rabdare. Noua, sa ne dea pace, c-om vedea noi cum Dracu ne-om intelege mai “apoi”.

“Prin mii de ganduri, prinse in in pagini de demult”, nu pot sa nu-l condam pe… Asta care “ajuta”…

Esti Atotputernic? Unde?... Acolo unde vesmantul e alb, si vorba e-n soapta? Si pacea, exista doar de frica de Cazan?

Da-ne Doamne pamant, sa ne ingropam dragii. Da-ne Doamne lacrimi sa-i plangem, si fugi si renaste… “adevarat”… ca e Duminica. Da-ne un colt de cer, sa Te iubim… Da-ne si-o mana de ipsos… Ca daca tot avem timp acolo sus, poate-Ti facem o statuie. “Da-ne !… Da-ne!... “, dar ia-Ne cand vrei Tu, ca Tu, esti Atotputernic, nu-i asa?

- +

_______

Cand omul s-a intalnit cu Dumnezeu, si Dumnezeu i-a aratat omului drumul pe care L-a dus, omul a vazut ca in urma pasilor lui, mai era o pereche de pasi. L-a intrebat pe Dumnezeu: “- Doamne, dar de ce pe drumul meu, mai sunt o pereche de pasi? Pentru ca tot drumul asta, am fost singur…”, Dumnezeu ii raspunde: “Pentru ca atunci cand ti-a fost greu, am fost langa tine…”. Omul, vede si realizeaza ca in momentele cu adevarat grele ale vietii lui, exista doar o singura urma de pasi, si-L intreaba pe Dumnezeu: “- Dar de ce, Doamne, atunci cand mi-a fost greu, m-ai lasat singur?”. Dumnezeu ii zambeste, si-i raspunde: “- Fiule, exista doar o urma de pasi… pentru ca… atunci cand ti-a fost greu, Te-am tinut in brate.”

_ _

_______

Atotputernicule, zambeste Omului in Alb cu frica de Cazan, si usureaza-Ti grija zilnica de a ma tine in brate. Daca mi-ai dat doua maini si doua picioare, lasa-ma sa MA umblu singur. Daca ma veghezi, fa-o de departe. Daca ma vrei, sa te slujesc pe nor neatins, vezi ca s-ar putea sa nu am destula rabdare. Si s-ar pute ca smacul meu, sa nu prinda bine pe ipsosul inca neuscat, si s-ar putea sa stricam un pic imaginea, insa, “argintii” din cutia enoriasilor… spala, spala, spala… Si greseala mea ar putea fi iertata.

Nu Te mai cred… Atotputernicule

Du-Te…

…Cu… DUMNEZEU…